Pentru prima dată de când scriu pe acest blog, m-am hotârât să vă împărtăşesc un picur din miezul problemelor ce mă frământă cu adevărat.
Cum se nasc aşteptările faţă de colegi şi cum ţi le poţi regla m-am hotărât să fie titlul astfel încât să curprinda ideea unei problematizări pe o temă mai veche aşa cum îi şade bine unui angajat mai vechi, precum subsemnata.
Aşadar cum să îţi reduci aşteptări de genu:
- Să fii văzut de un coleg în timp ce tu aştepţi în faţa ferestrei lui , tu crezând că nu este nimeni înauntru să îţi deschidă şi neavând cheie şi afara sunt sub 0 grade (colegul fiind nou în firmă)
- Să ţi se comunice motivul pentru care eşti scos de pe un proiect la care ai lucrat intens, mai ales când colegul de proiect te cunoaşte de 9 ani şi înţelege cât de frustrant este sa fii marginalizat fără să ştii cauza
- Să fii ţinut la curent (aşa cum prevede de altfel şi procedura) despre un proiect care intră în firmă şi pentru care ai conceput partea tehnică a ofertei
- Să ţi se comunice de către colegul pe care l-ai ajutat să facă o vânzare în momentul în care ai adus o oportunitate in firma, cum ar fi o cerere de training , dacă a trimis sau nu oferta şi care sunt şansele mai ales că vorbim de o perioadă de criza
- Să fii înţeles când vii cu o propunere de bun simţ cum ar fi culegerea datelor de la un focus group cu ajutorul unui instrument fidel de înregistrare a datelor cum ar fi reportofonul, căci nu poţi fi şi moderator şi tehnoredactor performant în acelaşi timp şi să nu fii privit ca un „gica contra” pus pe analiză în exces în loc să se conformeze unei filosofii de genu: ne-om descurca noi!
- Să nu fii acuzat că analizezi prea mult când vii cu o propunere de studiu de concurenţă
- Să intri în acelaşi birou de 5 ani în fiecare dimineaţă şi să nu fii nevoit să îţi exprimi aceleaşi aşteptări de bază (cum ar fi că fiecare trebuie să îşi spele vasul în care a mâncat) la fiecare 2 luni pentru că pur şi simplu colegii nu mai sunt aceeaşi
- Să nu te întorci la etapa de început în care afli pe la colţuri şi nu direct de la sursa ce proiecte intră în firmă
- Să nu se ia decizii in termeni de: cine este mai eficient pentru a face o selecţie în două săptămâni: tu care ai 5 ani experienţă sau colega ta care are 1 an experienţă
- Să discuţi destins la pauză cu colegii şi să nu fii nevoit să reformulezi în 5000 de feluri acelaşi mesaj ca până la urmă să se înţeleagă ce vrei să spui.
Când porneşti la drum de la premisa că trebuie să faci tot ce îţi stă în puteri ca lucrurile să meargă bine necondiţionat pentru că ştii că eşti prea la început să poţi cere ceva în schimbul eforturilor tale şi când eşti atât de deschis încât să te pliezi stilurilor tuturor generaţiilor de colegi care vin şi pleacă, rişti să te trezeşti peste 5 ani , la linia de finish şi să ţi se spună că ai aşteptări prea mari de la cei din jur şi că analizezi prea mult.
Aseară am întâlnit un tânăr absolvent de Calculatoare , aflat la al treilea job ca şi gestionar care aştepta doar să aibă ce să mănânce, unde să stea şi la 5 să fie acasa astfel încât să poată ajunge la timp la biserică să cânte. Nu era interesat de clienţi, de carieră, de bani, de ….colegi. Şi era atât de senin!De ce? Pentru că… cânta la biserica.
Ei, ca să nu mai avem aştepări nerealiste de la colegi trebuie găsit un substitut cum ar fi cântatul la biserică, vizitarea familiei, întâlniri cu prieteni, întreţinerea unei pasiuni ca şi sursă de echilibru şi suport moral pentru că a da tot ce poţi să te achiţi de toate sarcinile şi să fii înţeles de colegi pot reprezenta sursa unor dezamăgiri profunde.
Ha! Sunt total de acord. Si eu am trait ..si traiesc ce spui… ba chiar unul din puncte parca e deja vu. Si daca te consoleaza, asa e peste tot. Si eu incerc sa ma reglez in privinta asta. Si eu lucram 24/24 in ideea ca vezi, Doamne imi v-a da cineva credit/sau recunostinta/apreciere pt. ce fac. Numa’ ca am observat ca nu conteaza cat stai dupa program asa ca m-am hotarat sa nu merg la lucru cu un minut inainte sau sa plec cu un minut dupa. Mai am de lucru dar faptul ca am realizat si faptul ca ai realizat ce ai scris e primul pas, foarte important.
Incerc sa gasesc activitati care sa-mi placa..ma bate gandu sa invat chineza su pur si simplu cand termin, merg hai hui prin mall sau ma uit la ratze cum innoata pe lacul de la universitate si asa. Incerc sa gasesc si alte idei..
eu nu cant la biserica.. sa fie asta de ce sunt interesat de colegi.. bani… .asta cu senin nu o pun ca la mine mereu ploua. puneo te rog “off topic”
Am inceput si eu sa simt in ultimele luni din ce in ce mai mult lipsa unei echipe…si asta din trei motive:
1. am prins destul de multe generatii de colegi, care venea si plecau, aproape cu regularitate la distanta de un an jumatate…
2. la un moment dat obosesti sa mai incerci sa te imprietenesti cu noii colegii…oricat de super sunt, nu mai ai energia sa iti faci noi prietenii..plus ca ai deja destuli prieteni in colegii vechi
3. colegii care au mai ramas din generatia veche sunt si ei la fel de obositi ca mine… nivelul de frustrare creste pe zi ce trece, pe fondul crizei are chiar un ritm accelerat…incepem sa ne plangem tot mai mult, incepem sa ne alimentam reciproc frustrarile, si ajungi sa te trezesti intr-o zi ca nu ne mai putem baza unii pe altii si nu mai vrem sa ne ajutam…
M-am regasit, e drept in urma cu 4 ani in tot ceea ce ai relatat. si cred ca nu sunt singura, cred ca e universal valabil pentru fiecare din noi. Toti o sa trecem prin asa ceva. Din fericire eu am gasit o portita si am parasit “minunatul colectiv” pentru a muncii pe cont propriu. Am simtit fiecare intepatura si privire taioasa a colegilor si nu am inteles nicioadata de ce. Acum stiu. Pentru ca imi faceam treaba cum stiam eu mai bine, pentru ca nu exista altceva mai important decat ceea ce faceam atunci, pentru ca munceam. In ultimele 2 saptamani de preaviz am lasat-o mai moale, (trebuia sa ma ocup de pregatirea noului start) si atunci colegii au fost din nou colegi. Au fost din nou draguti. Cred ca ei nu au inteles niciodata ca intre noi nu era nici o competitie, cred ca nu au inteles ca fiecare trebuia sa-si faca treaba cum poate si cum stie mai bine.