Training – cursuri care urmaresc asimilarea de cunostinte si dezvoltarea de abilitati in diferite domenii. Trainingul poate fi realizat pentru dezvoltare de soft skills (de exemplu comunicare, leadership, relatii cu clientii, negociere, etc.) sau hard skills (de exemplu tehnici de vanzare, contabilitate, limbaje de programare, etc.)

Trainingurile se pot organiza sub forma de cursuri deschise (participantii sunt de la firme diferite) sau inchise (cursul este realizat pentru angajatii unei anumite firme).

Teambuilding – deseori confundat cu activitati de distractie si relaxare, de genul iesit in oras cu colegii, intr-un context organizat de catre companie. Teambuilding este un program oferit angajatilor in vederea cresterea eficientei echipei. El se poate adresa atat intregii companii, cat si doar membrilor din cadrul unui singur departament, in functie de marimea firmei.

Un teambuilding urmareste atingerea de obiective precise, care sa duca la sudarea echipei, de genul: cunoasterea membrilor echipei, cresterea increderii, cresterea atentiei si intelegerii fata de problemele colegilor, rezolvarea de probleme in echipa, cresterea deschiderii spre nou si a creativitatii, etc.

Exista argumente pro si contra, atat de partea angajatorului, cat si a angajatului, atunci cand vine vorba despre realizarea, respectiv participarea la programe de training sau teambuilding.

Angajator:

Argumente pro:

- Cursurile pot imbunatati abilitatile angajatilor, ceea ce va duce la cresterea performantelor

- Participarea la cursuri poate creste motivatia si implicarea angajatilor

Argumente contra:

- Cursurile presupun costuri mari

- Nu pot opri activitatea firmei pentru doua zile pentru ca angajatii mei sa participe la cursuri

- Oricum dupa ce se termina cursul, participantii uita tot ce au invatat

Angajat:

Argumente pro:

- Cursurile ma ajuta sa ma dezvolt profesional si personal

- Este un semn ca firma se preocupa de dezvoltarea mea profesionala

Argumente contra:

-  Un astfel de program se poate desfasura in afara orelor de munca, iar eu vreau sa imi petrec timpul liber cu familia

-  Oricum nu invat nimic nou, eu stiu sa vand / comunic bine

Si listele pot continua…Intrebarea mea catre voi este: Daca ati participat la astfel de cursuri, cat de utile sau inutile vi s-au parut si de ce?

Inspirata de o discutie de pe un forum hr: ce tip de teste se folosesc mai frecvent in recrutare, cele comportamentale sau cele de abilitati, am scanat rapid experienta mea si mi-am pus intrebarea: ce conteaza mai mult la un angajat, personalitatea  sau abilitatile lui?

Conform wikipedia, termenul de personalitate ar putea fi definit ca “trăsăturile emoţionale, cognitive şi comportamentale unice fiecărui individ, învăţate şi dezvoltate prin experienţă şi relativ consistente de-a lungul timpului ” !!

Conform DEX, abilitatea se refera la « capacitatea de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere ».

Cu alte cuvinte ce colegi iti raman in minte ? cei foarte empatici care iti sar in ajutor  fara ca tu sa apuci sa pronunti ca ai avea nevoie de ajutor sau cei care rezolvau o problema dificila din trei secunde si doua miscari ?

Ce oameni le raman, sefilor in minte ? cei care sunt mereu la fix la orice intalnire si isi termina sarcinile la timp sau cei care fac o traducere dificila in timp foarte scurt, sau cei care au o memorie de elefant si sunt o adevarata baza de date ?

Ce e important pentru mine, ca angajat ? sa fiu placut de colegi si sa fiu sociabil si carismatic sau sa fiu cel mai bun in domeniul in care activez ?

Ce se intampla cand interfereaza extremele ?

Adica, ce facem cu ahtiatii de promovare, care ajung sa exceleze in domeniile lor dar sunt total imuni la suferinta altora sau chiar dispusi sa calce in picioare ?

Ce facem cu constiinciosii care sunt dispusi sa faca mii de sacrificii pentru a-si face datoria dar nu au fost capabili niciodata sa exceleze in nici un domeniu ?

Personalitatea ca sistem de trasaturi stabile ce se manifesta indiferent de situatie (responsabilitate, zgarcenie, empatie, perversitate, onestiate, simtul datoriei, carisma, fidelitate etc) se intrepatrunde pana la ce punct cu abilitatile care se refera la cat de bine realizam actiunile ?

Pentru tine ce conteaza ? sa fii foarte bun intr-un domeniu sau sa fii om de caracter ?

In educarea copilului tau de ce vei tine cont mai degraba ? sa devina foarte bun intr-un anumit domeniu ? sau sa fie un OM integru?

Motivatia pe care o ai in a dezvolta o abilitate tine de abilitatea de a fi om ?sau de personalitatea si de domeniul in care te vei dezvolta pentru ca ai descoperit ca ai aptitudini intr-acolo.

Aptitudini ???

Sa le abordam intr-un articol viitor !

Avand in vedere ca a trecut deja un an si jumatate de cand a inceput criza, s-au strans deja o multime de luni de cand multi dintre noi nu mai avem loc de munca. Ne asteptam cu totii ca in momentul in care ajungem la un interviu sa fim intrebati: „Ce s-a intamplat in aceasta perioada? Ce ati facut de cand ati plecat de la ultimul loc de munca? De cat timp va cautati un job? Care este motivul pentru care ultimul dvs. loc de munca a fost acum un an?”.

Toate acestea sunt intrebari posibile la un interviu. Pentru mine, care lucrez in domeniu si am vazut ce a facut criza aceasta din piata fortei de munca, raspunsul este evident. Si pentru cativa din angajatori, care reusesc sa vada mai departe de „sigur are o problema daca nu a mai lucrat de atata timp”.

Am finalizat saptamana trecuta o selectie la un client care a inteles ca foarte multe persoane au ramas fara locuri de munca datorita crizei, nu datorita incompetentei si care, dupa ce i-am prezentat un candidat care nu mai lucrase de mai mult de 8 luni, l-a angajat fara sa se mire de intreruperea destul de lunga.

Am fost placut surprinsa de atitudinea angajatorului si aceasta experienta m-a facut sa sper ca mai sunt si alti manageri care inteleg situatia cu care se confrunta angajatii in aceasta perioada.

Pe parcursul anului 2009, am folosit chiar eu in cadrul interviurilor intrebarile de mai sus. Recunosc ca nu ma pot detasa complet emotional de ceea ce li se intampla angajatilor in aceasta perioada si poate simt mai multa compasiune decat ar trebui in calitatea mea de evaluator obiectiv. Dar sunt sigura ca si voi ati simti la fel daca timp de un an de zile ati fi avut contact permanent cu candidati care isi cautau, unii chiar cu disperare, un loc de munca. Nu este usor sa vezi oameni cu 10 ani experienta in munca, pusi in situatia de a intelege de ce nu reusesc sa se angajeze la 6 luni dupa ce si-au pierdut jobul sau dispusi sa accepte locuri de munca mult sub nivelul lor de experienta doar pentru a avea un job.

Am spus mai sus ca raspunsul este evident: CRIZA ECONOMICA! Si in majoritatea cazurilor chiar asa si este. Bineinteles sunt si exceptii, de aceea este intotdeuna bine sa fim precauti si sa verificam putin backgroundul candidatilor.

Insa asa de bine stim ca sunt foarte putine oferte de locuri de munca, ca sunt foarte multi someri in Romania, ca sunt foarte multe firme care s-au inchis in ultimul an, incat de multe ori simt ca nu este cazul sa ii mai intreb pe candidati nimic. Prefer sa le spun ca inteleg si sa ii asigur ca aceste lucruri nu se intampla datorita lor, ci pentru ca asa este acum piata.

Daca v-ati intalnit cu astfel de situatii in calitate de intervievator sau intervievat, asteptam experientele si sugestiile voastre!

Atat timp cat actionez si reactionez in cadrul unui sistem, unei relatii, unei organizatii, unei comunitati nu pot fi obiectiv in privinta propiei mele relatii cu partenerul, propriului meu loc de munca, propriei mele tari etc.

Daca esti manager si vrei o analiza obiectiva, solicita un consultant extern ! Pe acest lucru mizeaza firmele de consultanta in vanzarea serviciilor de consultanta. Pe argumentul obiectivitatii si expertizei in cazul acesta.

Daca vrei o analiza obiectiva a cauzelor problemelor de cuplu, solicita un consilier care sa asculte perspectivele amandoura. Din doua subiectivitati plus expertiza plus obiectivitate va fi facut o radiografie a increngaturilor cauzale care puteau genera problemele tale.

Daca te afli intr-un conflict cu un coleg, uneori apelezi la o terta persoana, cu conditia sa nu fie prieten cu nici unul dintre voi care sa medieze din exterior….

Ok si exemplele pot continua. E o certitudine ca cineva din afara sistemului poate fi de ajutor in anumite conditii (sa aiba expertiza, sa fie nepartinitor, sa nu fie contaminat cu concluzii, sa nu judece etc) in a analiza obiectiv cauza unor probleme si mai detasat decat cineva aflat in interiorul sistemului.

In situatia sistemului « eu in relatie cu mine » , lucrurile nu mai sunt atat de certe. Oamenilor nu le este foarte usor sa inteleaga ca nu pot iesi din ei insisi si sa apeleze la un « consilier extern ».

Daca au o dilema, o dificultate, resimtita ca tensiune intre ce asteptari si ceea ce se intampla, le este foarte greu sa solicite o opinie exterioara.

Teama de a  deschide poarta cuiva catre sine este mult mai puternica decat dorinta de a afla parerea celuilalt despre dilema, tensiunea ta.

De unde atata neincredere in a te autodezvalui cu toate cele care te framanta ?

De unde atata dorinta de autoprotectie fata de cei din jur ?

Cum este invatat acest mecanism de autoconservare si de disimulare ?

Au fost dureri atat de mari in trecut pricinuite de impartasirea cu ceilalti incat sa sufoce acum nevoia de a afla o alta parere despre ceea ce te framanta in prezent ?

De unde atata nevoie de insingurare ?

De unde atata nevoie de dedublare : eu in raport cu mine sunt cineva, eu in raport cu ceilalti sunt altcineva ?

De unde credinta ca a vorbi despre mine inseamna slabiciune ?a vorbi despre durerile mele inseamna lipsa de putere.

Daca am principii foarte stabile legat de imaginea mea de om de succes si puternic in exterior, chiar si cand durerile sunt strigatoare la cer din spatele mastii, atunci fata de cine imi pastrez autenticitatea ??? cine este cel sau cea cu care pot sa fiu asa cum sunt ???

Daca imi exersez zilnic zambetul crispat de invingator asezat pe dureri crescande, nu voi uita cumva la un moment dat sa zambesc de-adevaratelea ?

Sau nu mai este important cine sunt, conteaza doar ca ceilalti sa ma creada puternic ?

Cum ati invatat fratilor sa vorbiti atat de mult despre nasturi, paie si masini si sa nu vorbiti ani intregi, o viata intreaga despre voi insiva ???

Cum ? Ca eu am lipsit la lectia asta, se pare ca.

MAI ESTE CINEVA AICI PE PAMANT CARE A LIPSIT LA LECTIA “A NU VORBI DESPRE TINE”??

“Ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans (Octavian Paler)”

Tema e legata de valorile de azi si valorile de ieri, adica ce conta acum 100 de ani si ce conteaza acum. Si atat de esentiala e treaba asta, esentiala pentru incercarea de a opri decaderea noastra incat simt nevoia sa reprezint altfel decat in cuvinte.

Cuvintele nu sunt suficiente intotdeauna pentru a releva ceea ce vrem sa transmitem celorlalti. Din pacate insa nu pot insera imagini.

Acum 100 de ani

 Succesul unui om se afla in strinsa corelatie cu principiile dupa care traia

• Integritatea : sa prezint realist un post unui candidat cu toate cele bune si rele,      sa nu iau decizia de a-l recomanda daca stiu ca ne este spre binele lui, sa nu fac un compromis ducand un om valoros intr-un mediu decadent.
• Modestia : sa fiu umil cand vine vorba de a-mi vinde munca in fata sefului sau la un interviu pentru ca lauda de sine nu miroase a bine ; sa nu fie nevoie sa precizez cati oameni am contactat, cate interviuri am avut, cate ….in luna si in stele pentru ca valoarea mea se vede din ceea ce fac
• Fidelitatea : cu cat raman mai mult in slujba unei misiuni cu atat sunt mai apreciat ; cu cat raman mai mult intr-o companie cu atat va fi mai bine
• Masura : cu cat sunt mai chibzuit in consumul de haine (2 randuri de haine), alimente (alimente de baza), case, masini, cu atat sunt mai apreciat
• Curajul : spun lucrurilor pe nume, infrunt autoritatea, imi depasesc temerile de a risca sa imi scot masca de amabilitate si subordonat comfortabil
• Dreptatea : lupt pentru apararea drepturilor mele si ale celorlalti : pentru recunoasterea eforturilor si rezultateleor celorlalti
• Rabdarea : insist sa raman sa aprofundez un domeniu de activitate pana cand ajung la un grad de pricepere si cunoastere rezonabil
• Harnicia : depun eforturi pentru a ma pregati temeinic cand vine vorba de indeplinirea unei sarcini si caut sa trag invataminte permanent din cum s-ar fi putut face mai bine
• Simplitatea : nu imi este rusine cu ceea ce sunt si cred si simt ; nu am nevoie de accesorii precum cuvinte pompoase, prescurtari destepte, tactici sofisticate ca sa reusesc.

Concluzie : cu reteta de mai sus, in zilele noastre vei parea un ciudat(a) fara pic de simt practic, fara orientare spre rezultate, dezorientat(a), care nu stie ce vrea, o persoana stearsa. Dar asta functiona acu o 100 de ani.

Ce am realizat intre timp?

Am inventat curentul electric, motoare cu transmisie electrica, calculatorul, telefonia mobila, internetul.

Ne-am deplasat mai repede dintr-o locatie in alta.

Am inventat armele nucleare.

Ne-am achizitionat animale de casa ca sa nu mai fim asa singuri.

Am inventat politica si diplomatia.

Ne-am asigurat dreptul la intimitate prin interfoane si telefoane mobile si spatii individualizate.

Ne-am asigurat dreptul la autoprotectie fata de noi insine prin internet, televiziune, casti cu muzica, reviste, reclame, oferte turistice.

Ne-am definit obiective in termeni SMART ca sa avem bani si sa traim mai bine.

Ne-am asigurat ca am scapat de valorile de mai sus, de autenticitate si ca am distrus principiile invechite prin indemnuri de genul : « nu are priza la public-nu vom avea rating-taie fazele cu emotii sau uman », « nu fi slab, sa iti arati ceea ce simti, joci un rol de manager aici! 

In zilele noastre :

Succesul unui om se afla in stransa corelatie cu

• brandul personal : ce ceas porti, ce masina ai, ce leapstick folosesti, cate silicoane implantate pe corp ai
• imaginea publica : la cate intruniri mondene, cat de mult te expui la televiziune, presa, cata lumea vorbeste despre tine
• atitudine : siguranta de sine, smiley, sa fii cu prestanta, sa iti controlezi grimasele, sa ai o orientare constructiva
• sa urmezi tactici si strategii : de slabit, de mancat sanatos, de cheltuit eficient, de condus oamenii, de relaxat, de reducere a stresului, de prelungire a vietii, de ascultat activ, de scris eficient, de facut bani pe termen scurt, de facut sex, de aratat fresh, de antiplictiseala, de iubit in 12 pasi, de trait cat in 9 vieti.

Concluzie : avem strategii si tactici pentru orice ! Dar suntem mai putin fericiti decat acum 100 de ani.

Cum se masoara fericirea ? luati un om de acu 100 de ani cu un om din prezent, punet-i pe amandoi in camere separate, goale sa stea acolo 9 ore fara sa aiba acces decat la a privi o livada de visini si atat. Intrenbati-i pe fiecare dintre ei apoi cat de satisfacuti se simt. Cu siguranta omul nostru din prezent se va fi plictisit de moarte. Si nu pentru ca e obisnuit cu radio, tv, internet si celalat nu, ci pentru ca OMUL NOSTRU DIN PREZENT II E FRICA DE SINE !!! Libertatea lui e ingradita de cat mai multe necesitati de consum : cheapsuri, muzica, silicoane, fabrici de sintagme si retete. Nu mai poate trai in stare naturala si autentica.

Care este pericolul ?

Cand epoca consumatorismului se va fi terminat, cand nu vom mai putea consuma ziare, filme, shoping, retete de fericire, sa ni se faca atata frica de noi insine, incat sa cadem in propriul nostru hai interior.

Indemn :

Stati cat mai mult timp cu voi insiva ! fara surogate de fericire.

Intrebati-va de ce faceti ceea ce faceti ? de ce spuneti ceea ce spuneti ? ce aveti mai bun in voi ? de ce va plictisiti ?de ce nu aveti rabdare ?de ce vrem atat de multe in scurt timp ?de ce alergam spre culmi nedorite de noi ?

Astfel, am aflat ca una dintre cele mai prestigioase universitati din tara, din Transilvania, a avut anul acesta probleme serioase sa isi ocupe locurile la doctorat. Daca pana nu demult studiile doctorale erau ceva de vis si de dorit de catre studenti, acum se pare ca, din ce in ce mai mult, lumea tinde catre mediul de afaceri, incercand sa isi construiasca o cariera angajandu-se intr-o companie privata. De preferat in domeniul in care a studiat. Daca nu, oricum mai important este salariul, nu? Doar trebuie sa supravietuim cumva.

Dar acesta este deja o alta tema de discutie. Revenind la ce ma framanta acum, imi amintesc ca atunci cand am terminat facultatea era considerata o onoare si un semn de apreciere daca ajungeai la doctorat. Acum, lucrurile s-au schimbat radical.

Cateva din motive sunt:

1. Lumea si-a dat seama ca doctoratul nu mai este ce a fost. Oricine intra, care are intrare la profesor, fara sa se tina intotdeauna cont de cunostintele si abilitatile aplicantului. In plus calitatea serviciilor oferite de universitate lasa mult de dorit. Profesorii nu se ocupa deloc de studentii lor. Norocosi si putini sunt cei care pot sa ma contrazica in aceasta privinta.

2. Un element deloc de neglijat, anul acesta (imaginati-va ce complet desprinse de realitate sunt universitatile) s-au gandit ei ca, nemaiavand asa de multe granturi ca anii trecuti, sa mareasca taxa anuala. Si nu sa o mareasca acolo cu 5-10%, ci sa o dubleze sau chiar tripleze (fac referire acum la aceeasi prestigioasa Universitate din Transilvania, nu am date cu privire la altele). Stiu acest lucru pentru ca in primavara ma gandeam si eu serios sa dau la un doctorat, tot pe resurse umane bineinteles, si nu voiam decat la fara frecventa, pentru ca nu doresc sa renunt la activitatea pe care o desfasor. Cum am primit informatiile legate de taxe, cum am renuntat. Fratilor, e criza!!! Cine mai este dispus acum sau mai are posibilitatile sa plateasca mii de lei (adica zeci de milioane de lei vechi) pe an, sa intre la doctorat?

3. Un alt factor este pur si simplu gandul la: „Ce voi face dupa cei 3 ani de doctorat?” La cate locuri sunt, sigur nu vor reusi toti sa ramana in cadrul facultatii. Si la o adica, poate chiar nu imi doresc acest lucru. Deci daca reusesc totusi sa intru la locurile fara taxa (fapt care nu imi garanteaza ca primesc si bursa), voi avea obligatia sa ma implic destul de mult in activitate si este putin probabil sa pot sa am si un job full time intre timp. Asa ca dupa acesti 3 ani, ce se va intampla cu mine? Ma va lua facultatea? Va mai fi vreo firma interesata de mine, dupa o „pauza” de 3 ani in domeniu?

Se stie de mult ca admiterea la doctorat este o formalitate. Esential este sa ai acordul prealabil al profesorului. Nu neg ca in unele cazuri cei care intra chiar merita acest lucru. Insa tot este nedrept ca aplicantii nu pornesc de la inceput cu sanse egale. Adica, nu mai inteleg rostul acelei admiteri. Si dupa toate evenimentele din ultimii ani, este clar: intra la doctorat cei care: isi permit sa plateasca un doctorat, respectiv au relatii bune cu profesorul.

In concluzie, nu mica mi-a fost mirarea anul acesta cand, o buna prietena de-a mea mi-a spus ca a fost sunata de profesoara la care voia sa mearga la doctorat, dupa ce in prealabil o refuzase din motive financiare. Adica lucrurile s-au petrecut asa: prietena mea s-a decis ca o optiune buna in perioada aceasta ar fi un doctorat. A vorbit cu o profesoara, care i-a spus prietenei mele ca cel mai probabil va intra la taxa (?!De unde stia asta oare?!). Prietena mea i-a spus atunci profesoarei ca nu isi permite sa plateasca o asemenea taxa (!!in jur de 5000 lei pe an!!) si ca in consecinta, renunta la idee. Cu vreo cateva zile inainte de admitere, profesoara o suna pe prietena mea si ii spune ca sa vina totusi la examen, ca va intra la buget, la zi, chiar daca nu ii poate garanta bursa.

Hmmm….Ciudat, nu? De retinut este ca facultatea in cauza este una dintre cele mai apreciate si cautate din Universitatea de prestigiu mentionata mai sus. Ca in fiecare an avea foarte putine locuri la doctorat si pana nu demult era destul de mare batalia pe aceste locuri. De retinut ca prietena mea lucrase 5 ani in mediul business si nu mai avusese nici o legatura cu mediul universitar, de cand isi terminase masteratul, in urma cu 4 ani. Deci nu avea relatii apropiate cu profesoara respectiva.

Concluziile sunt evidente. Astept si parerile si experientele voastre!

Ridic aceasta intrebare deoarece nu incetez sa fiu uimita cand aud de la candidati de 35-45 de ani, ca au cerinte salariale uneori si cu 50% mai mici decat persoane de 25-30 de ani. Un exemplu concret: in cadrul unei selectii pentru un post de Reprezentant vanzari, am intervievat o persoana de 40 de ani, care lucreaza de 13 ani, dintre care ultimii 4 in vanzari si o persoana de 31 de ani, cu 6 ani experienta in munca, dintre care ultimii 2 in vanzari. Acesta din urma a cerut cu 100 de euro mai mult decat primul.
Motivele ar putea fi mai multe, de aceea ar fi interesant sa aflu si parerea voastra. Eu ma gandesc ca acestea sunt legate de varsta, de faptul ca pe masura ce inaintezi in varsta te gandesti ca sansele de angajare scad, deoarece se cauta mereu „sange proaspat”, dar si pentru ca iti doresti mai multa stabilitate si confort pe termen lung si te concentrezi mai putin pe beneficiile financiare.
Voi ce parere aveti?

Va fi interesant sa aflam si parerile voastre legate de acest subiect. Daca lucrati intr-o firma in care exista un departament de resurse umane, asteptam parerea si povestea voastra.
Hr-ul v-a ajutat sau mai mult v-a incurcat?
Hr-ul este aliatul tau sau al sefului?
Si indiferent de situatia existenta in firma, asteptam sa iti dai cu parerea: hr-ul cu cine ar trebui sa voteze?

Am fost si eu recent intrebata de o persoana acelasi lucru. Am respirat profund si am formulat in felul urmator: „majoritatea managerilor romani se asteapta ca hr-ul sa fie de partea lor, dar eu consider (asa cum spune mereu o camarada de-a mea in ale meseriei) ca „adevarul este undeva la mijloc” ”…

Si pentru a anticipa reactia voastra: „Iar nu spune nimic de fapt” ….. (pentru ca ati avea dreptate, asa se intampla frecvent in lumea afacerilor, folosim cuvinte mari si frumoase, dar golite de continut si esenta)…

….. dati-mi voie sa completez, cu mentiunea ca aceasta este parerea mea proprie si personala: eu cred cu destula timiditate ca hr-ul nu ar trebui pus in situatia de a alege intre manager si angajati. Hr-ul ar trebui sa fie de o singura parte, anume cea a companiei. Adica cum, oamenii de pe vanzari lucreaza pentru cresterea cifrei de afaceri, oamenii din productie pentru cresterea productivitatii, managerii pentru atingerea obiectivelor organizationale, samd, numai hr-ul trebuie sa „tina” cu cineva?
Credeam ca toti suntem o firma si toti lucram pentru acelasi scop: profitul….asa ca acum nu mai inteleg dilema….

Dar pentru ca nu sunt experta in domeniu, astept cu nerabdare raspunsurile voastre…poate o sa imi schimb parerea…sau poate nu o sa ma las convinsa decat dupa ce trec si eu printr-o astfel de experienta…apropos, nu uitati ca eu sunt haserita

PS cand mi-am spus parerea, mi-am infrant impulsul de a ma documenta si de a cauta raspunsuri diplomate….nu ne dorim a fi un blog al expertilor sau al oamenilor de stiinta…ne dorim insa a fi un blog in primul rand pentru toti angajatii…iar in al doilea rant pentru haserite si haseriti…sau haseri?