Sunt absolvent – vreau sa fiu manager
Nu este o noutate dorinta proaspetilor absolventi de facultate de a deveni cat de repede se poate, manageri. Bineinteles, daca intrebi vreunul ce inseamna acest lucru, foarte putini sunt cei care stiu sa iti raspunda.
Nu o data mi s-a intamplat la interviuri sa discut cu proaspeti absolventi de facultate, care sa ma informeze foarte siguri pe ei ca vor sa fie manageri. Sau cel putin sefi de departamente. Ca le-ar place sa coordoneze. Nu au experienta, dar au abilitatile necesare.
Mda. Credeti ca suna bine? Depinde cu cine vorbesti. Angajatorul cu siguranta nu va aprecia foarte mult. Adica e bine sa fii ambitios, dar daca nu esti realist, tot degeaba. In cel mai bun caz va zambi politicos, putin ironic. In cel mai rau, se va enerva de-a dreptul. Cum vad ei lucrurile de fapt: pana sa ajungi sa coordonezi pe cineva trebuie sa intelegi ce inseamna sa muncesti. Ce inseamna sa stai cel putin 8 ore pe zi la lucru, sa ai succese si esecuri, sa gresesti, sa inveti, sa fii certat de catre sef, sa fii ajutat de catre coleg, sa fii laudat de sef, sa fii apreciat de client, samd.
Si acesta este doar inceputul. Sa crezi ca poti coordona o echipa imediat ce termini facultatea, inseamna ca nu esti suficient de matur si ca nu ai trecut prin destule experiente (de viata si de munca). Parerea mea este ca un minim de 5 ani in munca este necesar inainte sa te gandesti sa devii sef. Si si atunci, depinde de membrii echipei, de cata experienta au ei comparativ cu tine, dar si mai important, de atitudinea pe care o au fata de tine. Poti sa fii mai tanar/a decat subordonatii si sa fii un sef de succes, daca ai reusit sa le castigi increderea, daca le-ai demonstrat ca esti un bun profesionist si daca i-ai convins ca meriti respectul lor.
Deci recomandarea mea este ca in momentul in care ne stabilim obiectivul profesional (si putin dintre noi o fac) sa fim cat se poate de realisti, sa ne raportam la ce stim noi, dar si la ce stiu ceilalti, la ce vrem noi, dar si la ce asteptari au ceilalti.
Stiu ca pentru persoanele fara experienta in munca nu le este usor sa isi gaseasca un job in domeniu, mai ales in contextul actual. Dar nici inainte nu era chiar floare la ureche – imi aduc aminte ca acum 5 ani, eu am cautat 6 luni job in domeniul resurselor umane si am acceptat prima oferta apropiata de domeniu, chiar daca nu era chiar ceea ce imi dorisem. Dar am fost dispusa sa incep mult mai de jos (daca pot spune asa), tocmai pentru ca stiam ca am multe de invatat si ca trebuie sa pornesc de undeva daca va fi sa ajung unde vreau. Recunosc ca nu marea mea intelepciune m-a convins sa accept jobul, ci faptul ca deja eram disperata. In primele luni mi-a fost foarte greu. Doar stiam ca pot mai mult. De ce nu imi acorda nimeni incredere? Insa dupa mai putin de un an, cand deja primisem primele selectii, mi-am dat seama ca a meritat efortul. Iar dupa inca un an mi s-au deschis si mai multe oportunitati si ma simteam de-a dreptul victorioasa (bineinteles, greul abia urma, dar drumurile imi erau deschise).
In mod normal (dar ce mai este normal in zilele noastre), orice traseu profesional ar trebui sa fie destul de lung si de complex. Nu este insa foarte des intalnit in zilele noastre, pentru ca noi, tinerii din ziua de azi, ne-am pierdut complet rabdarea si vrem sa avansam cat de repede. Am constatat insa ca pretentiile ne scad pemasura ce creste experienta: vrem ca dupa facultate sa fim manageri, dupa 1-2 ani de munca sa fim sefi de departament si doar dupa ce ne dam seama ce inseamna de fapt sa lucrezi, adica dupa vreo 4-5 ani de experienta, ne dorim sa fim exact ce suntem si ne facem planuri si ne setam obiective mult mai realiste si in concordanta cu nivelul nostru de expertiza.