Un 2010 cu rost
Incerc sa-mi imaginez luna martie anul viitor:
In ce se va fi transformat disperarea celor care nu au un loc de munca de 6 luni, 1 an…victime ale unui management de firme prost avand ca pretext criza?
Unii mai indrazneti isi vor fi deschis firme, altii se gandesc sa se apuce de agricultura, altii se dumiresc cu ce inseamna sa scrii proiecte pentru fonduri europene, altii vor fi incercat din nou un drum in Spania, acestia din ce in ce mai putini. Unii, mai precis unele vor fi aranjat totul ramanand insarcinate. Unii se intorc acasa la cuib, de unde au zburat, cel putin pana isi refac rezervele.
Si totusi nu putem prezice cu certitudine in ce stadiu vor fi cei ce anul trecut care ne sunau pe noi recruiterii cu rugaminti fierbinti legat de gasirea unui loc de munca.
Un lucru e sigur totusi, nimeni dar nimeni dintre cei care isi cauta disperat sau cei care au ramas nu vor avea ca obiectiv principal calitate, eficienta…..satisfactia clientului….bla, bla.
Am ajuns sa cred ca aceste cuvinte : calitate, eficienta, satisfactia clientului sunt coduri pentru „doamne-ajuta sa raman in viata” fie ca e firma sau angajat. Respectiv orientare catre rezultat e cod pentru orientare catre mentinerea venitului cu orice pret.
Cercetatorii americani au testat urmatoarea dilema: intr-o companie din care s-au facut disponibilizari, cei ramasi vor fi si mai motivati fiind mandri ca au scapat de disponibilizare? sau vor fi debusolati ca au ramas singuri intr-o barca care se clatina si ca oricand se poate intampla acelasi lucru cu ei? Rezultatul a fost ca motivatia scade iar reducerea cheltuielilor ca rezultat asteptat in urma dipsonibilizarilor in masa, de fapt este iluzorie. Oamenii ramasi produc mult mai putin decat inainte de disponibilizare consumand aceleasi resurse.
Acum, lucrurile sunt discutabile: domeniul de activitate al firmei, amploarea dipsonibilizarilor, cat timp au lucrat impreuna cei separati etc. Oricum disponibilizarea nu este o solutie fericita pentru nimeni, nici chiar pentru cei care o intreprind si nu numai la nivel subiectiv ci si la nivel de rezultate concrete.
Un act de imputare a a unui membru bolnav previne infectia intregului organism asa cum disponibilizarea unui carcotas sau a unor exemple nedorite de angajati pot contamina cu atitudinea lor nepotrivita pe ceialalti….Dar cand amputezi un membru sanatos ca sa scutesti consumul intregului ansamblu pentru ca nu mai ai suficiente resurse, armonia se schimba si inevitabil se deterioreaza.
Ia un grup de oameni diferiti, valorosi, pune-i impreuna sa lucreze pentru acelasi scop. In timp vei vedea ca se creeza un ansamblu indivizibil din ei, in forma unei ceea ce se cheama echipa. Nu poti distinge calitatea caruia dintre ei a determinat reusita sau splendoarea unui proiect, pentru ca sunt indivizibili. Si ce poate fi mai minunat decat asta? Sa dai viata, sa dai suflu potentialului colectiv unei structuri heterogene de oameni la inceput inspirandu-le o viziune, un perpetuum „ce-ar fi daca am face, ce-ar fi daca am propune, ce-ar fi daca am intreprinde, ce-ar fi daca am gandi….”Si totul curge acolo natural, pentru ca grupul de oameni se modifica , se destrama si iara se asambleaza, cioplesc in ei formele oglindite ale celorlalti ca sa se completeze, sa semene pentru ca ceea ce fac acolo e important, foarte improtant.
Si dintr-o data vine ceva asemenea unui vanticel apoi vant, apoi furtuna cu efecte colosale asupra formei celor din echipa ermonioasa si acel ceva scoate la iveala colturi, forme urate , tocesc simetrii si innoada forme independente ba mai mult elimina membri cu totul si lasa in urma un sistem deteriorat greu de identificat asemenea unei papusi stricate. Venise criza si odata cu ea rostul eficientizarilor si a reducerii de costuri.
Azi un membru, maine altul…pana caracatita ultimului grad de penibil din masuri de criza cuprinse totul.
Ce urmeaza? Fiecare membru isi vor fi gasit cate un rost pe anul ce vine. Eu pe al meu, tu pe al tau…..ca de rostul NOSTRU nu mai poate fi vorba, nu curand.
La Multi ANI! Si un 2010 cu rost!